Am oscilat cand a fost vorba de titlu, trebuie sa recunosc. De ce? Pentru ca termenul “taran” pe care l-am utilizat nu are nicio legatura cu oamenii care locuiesc la tara si nu mi-as dori ca acestia sa se simta jigniti.
Eu m-am nascut la tara, undeva langa Horezu, judetul Valcea, si sunt foarte mandra de treaba asta. De ce? Pentru ca toate relele au ajuns mai greu la mine, pentru ca am fost intr-un fel protejata de toate importurile de dupa revolutie, pentru ca nu am avut televiziune prin cablu decat tarziu si am avut tot timpul din lume sa ma uit la desene animate de la Disney.
Parintii mei, oameni simpatici si destupati la minte, au facut o obsesie din a ma invata, printre altele, ca in viata trebuie sa tinzi mereu sa fii cel mai bun in ceea ce faci, ca nimic nu este imposibil pentru un om care isi doreste un lucru cu adevarat, ca nu trebuie sa fii egoist, dar mai ales m-au invatat ca nu e frumos sa injuri oamenii pe strada, ca nu e frumos sa scuipi seminte (drept pentru care eu nu mananc seminte aproape deloc, iar in putinele exceptii, in niciun caz in public), ca nu e frumos sa tipi si sa urli (decat cu motiv bine intemeiat), dar mai ales… ca nu e frumos sa te porti ca un animal in locuri publice.
Vorba lunga ca sa ajungem unde imi doream de fapt. Aseara am fost la teatru, la Nottara, la piesa Titanic Vals. V-o recomand, imi doream mult sa o vad, pentru ca atunci cand am citit piesa lui Tudor Musatescu (cred ca primul fragment intr-un manual de limba romana din clasa a 7-a, iar apoi pe toata) am ras cu lacrimi. Actorii sunt extraordinari, atmosfera minunata, iar oamenii din sala, din pacate… niste tarani.
Nu toti, ce-i drept, insa erau vreo 2 numai pe randul meu care au facut comentarii tipate, de prost gust, la adresa actorilor, toata seara. Niste umflati cu tricouri mulate, insotiti de niste fete cu pantaloni sport si cu pantofi si ochelari de soare, genul ala de rasa pe care nu te astepti sa o vezi intr-un astfel de loc. Initial m-am bucurat, mi-am zis ca trebuie sa fie minunat ca astfel de oameni sa vina la teatru, sa se bucure de spectacol si poate sa isi aduca si copiii, insa dupa nici o jumatate de ora, nesimtirea lor si-a spus cuvantul.
Incerc sa inteleg unde e distractia in a rage ca un bou in mijlocul unei scene deosebit de savuroasa, in a arunca fasii de program peste balcon in capul oamenilor de jos, in a scoate tot felul de onomatopee pe parcursul spectacolului. Pentru ca pe noi, ceilalti oameni, nu au reusit decat sa ne irite.
Oare oamenii astia nu au mers la scoala? Pentru ca eu imi amintesc ca mi se repeta zilnic, ori de cate ori unul dintre noi faceam cate o tampenie, cate o gafa, cum ar fi trebuit sa ne comportam in situatia respectiva. Scoala ar trebui sa vina in completarea celor sapte ani de-acasa, ar trebui sa ne formeze. Oare parintii lor nu i-au invatat bunele maniere? Oare lor nu li se pare ciudat ca ceilalti oameni nu se manifesta la fel?
Pana la urma, ce educatie ar putea sa primeasca de la State si Flacarica, de la Florin Salam, Guta, sau cine stie ce “idoli” manelari mai au? Ma gandesc serios sa facem o campanie in care sa ii compunem lui Florin Salam o manea in care sa cante despre bunele maniere, poate s-o prinde si de ei ceva…
